Cahalul jidovesc

Ceva ce nu se învaţă la şcoală

Posts Tagged ‘N. Paulescu’

Cahalul după Iacob Brafmann

Posted by Ştefan Bolocan pe Iulie 13, 2010

Iată cum se exprima asupra aceluiaşi subiect un alt ovrei, convertit la creştinism, Iacob Brafmann – care a expus o carte bine documentată asupra Cahalului şi a Iudaismului în Rusia.

Brafmann expune mai întîi istoria existenţe jidovilor şi a organizaţiei lor sociale, din timpuri foarte îndepărtate. El demonstrează că această organizaţie s-a perpetuat sub nume diferite, dar mai ales sub acela de Cahal în sînul societăţii antice greceşti şi romane.

După căderea Ierusalimului sub Titus, guvernămîntul evreiesc, sau Sinedrion, s-a ascuns sub numele de „Şcoală”. Însă organizaţia se păstra aşa cum era, chiar şi sub fodatorul imperiului mahomedan, care, venit din Arabia, s-a stabilit în principalele centre ale vieţilor ervreilor împrăştiaţi, adică în Babilon şi în Persia.

În acest timp, organizaţia statului jidovesc a luat forma următoare: poporul era reprezentat politiceşte, în persoana unui prinţ suveran, „Roch-Galuta”, care rezida în Bagdad… Acest şef suprem era ajutat de un fel d eparlament jidovesc, care corespundea Sinodului jidovesc de azi şi ale cărei hotărîri erau fără de apel. Mai mult, în această provincie şi în fiece oraş exista un Cahal, condus de rabini şi un „Bet-Din”, sau tribunal local.

„De atunci, evreii au păstrat pretutindeni, în timpul Evului Mediu, aceeaşi organizaţie. ”

„Cînd au fost goniţi din Spania, din Franţa, din Germania… jidovii au căutat refugiu în Turci şi în Polonia, şi au venit acolo cu Cahalele lor, constiuite ca sub dominaţia arabilor.”

Dar, o asemenea afirmaţie a naţiei jidoveşti, aduse mai tîrziu serioase dificultăţi. Şi, într-adevăr, dieta poloneză din 1788 îşi propuse să desfiinţeze Cahalele – dar această încercare nu a izbutit.

Cu trecerea unei părţi a Poloniei sub dominaţia Rusiei, oamenii de stat ai acestei împărăţii s-au îngrijorat şi ei de Cahalul iudeilor.

În acest sens, rusul Derjavin, însărcinat de guvernul rusesc să studieze chestiunea şi să fie reprezentantul său în comisia stabilită să rezolve problema jidanească:

„Evreii posedă Cahale… care există din vechime şi guvernează în mod arbitrar poporul, regulînd şi confirmînd toate afacerile, atît religioase cît şi civile… Aceste Cahale sunt foarte bogate şi au o putere mare asupra naţiei jidoveşti. ”

Dar Rusia – ca şi celelalte ţări locuite de evrei, din Persia pînă în Polonia – au îngăduit mai întîi Cahalele, ca fiind o instituţie de care să se poatî servi ca să strînă impozitele israeliţilor pentru guvern. Ea a încercat, în cele din urmă, să-l suprime definitiv în 1844, cînd a înţeles pericolul ce rezulta, pentru dînsa din existenţa acestui Stat jidovesc în propriul său Stat.

Iată, de altfel, textul legii care desfiinţa Cahelele din Rusia: „Nici o lege, după care ovreii să poată să se guverneze în particular, nu trebuie să existe – şi de aceea, toate Cahalele şi ce depinde de Cahale, sunt definitiv suprimate.”

„Dar, această lege straşnică a fost şi ea nimicită de preocupările guvernului rusesc de a încasa impozitele – astfel că, în acest moment, ovreii au dreptul mai mult ca niciodată să strige: „Cahalul a murit! Trăiască Cahalul!” (Iacob Brafmann).

În Polonia, prin decretul lui Sigidmund I dat în 1506, Mihel din Brest-Litovsk a fost numit „şef al tuturor ovreilor din Polonia, cu deplină putere asupra vieţii lor şi u drept ereditar asupra acestui titlu.” Un al reprezentant al ovreilor din toată Polonia a fost confirmat în 1549 de Sigismund August. Acelaşi rege în 1571 a sancţionat dreptul reprezentantului ovreilor să pedepsească cu moarte pe cei care calcă legea, iar îndeplinirea acestui decret a fost încredinţată agenţilor regali şi celorlalte autorităţi poloneze.

Vom reda şi alte două citate:

„Ovreii în Polonia constituiau un stat în stat în toată puterea cuvîntului. Sinodul lor general, ce se reunea de două ori pe an, era un adevărat parlament care făcea legile şi ale cărui hotărîri nu erau supuse la nici o instanţă de apel superioară. Fiecare comunitate avea colegiile sale de judecători (Bet-Din), compuse dintr-un rabin şi doi asistenţim înaintea cărora trebuia să fie depusă orice plîngere şi care judecau după legile talmudice rabinice” (H. Graetz, profesor la Universitatea din Breslau).

„Cartea evreiului convertit Iacob Brafmann, din Vilna, ne procură cea mai interesantă privire asupra condiţiilor de existenţă ale jidovilor din Orient. El tratează despre Cahal, care este organizaţia naţiei jidoveşti şi descie viaţa comunităţilor iudaice – cum au fost şi cum sunt la acest moment – rezemînt aceste afirmaţii pe documente.” (Richrad Andree).

Prin, urmare:

1. Cahalul este guvernul naţional, bine organizat, al societăţii ovreieşti.

2. Cahalul există şi azi, în fiecare comunitate ovreiască.

3. În Cahal chiar se pedepsea cu moartea, o practică ulterior criticată de evreii, atunci cînd au avut nevoie de „democraţie.”

La aceste concluzii, N. Paulescu ne mai adaugă cîteva:

– Cahalul există şi la noi, în România, unde este numit Administraţia Comunităţi ovreieşti.

– Altădată, el era cunoscut sub numele chiar de Cahal. Astfel, în anumite documente oficiale ale Moldovei, pe la începutul ultimului veac, se găseşte cuvîntul Cahal, care indică, fie comunităţile evreieşti, fie pe reprezentanţii jidovilor. Aşa de exemplu, în o anaforă din 1850, citim: „Ovreii au, ca garanţie, Cahalul naţiei lor.”

Anunțuri

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | 1 Comment »