Cahalul jidovesc

Ceva ce nu se învaţă la şcoală

Posts Tagged ‘iudaism’

Citate din Talmud

Posted by Ştefan Bolocan pe Septembrie 10, 2010

Dat fiind că în lumea bună evreii ne sunt prezentaţi ca nişte fiinţe „discriminate” şi urîte de alţii, şi ca nişte eterne „victime” ale antisemiţilor, cred că ar trebui să aflăm cine sunt cu adevărat evreii.

Cred că nimeni nu s-ar împortivi dacă am începe-o cu carte lor „sfîntă” – Talmudul. Propun cîteva citate din Talmud, citate car eau o legătură evidentă cu relaţiile noastre cu evreii. Iar pe urmă, după aceste citate, fiecare îşi va face o impresie – într-adevăr sunt evreii nişte eterne victime, sau industria mass-media ne minte şi de data aceasta.

„Trebuie să ucizi pe cei mai buni dintre goimi…”

„Este oprit să împrumuţi pe goi fără camătă.” (Iar despre aceasta, hahmul convertit Schwab spune următoarele: „Dacă vreun creştin are lipsă de parale, ovreii îi adaugă camătă peste camătă, pînă cînd suma datorată devine atît de mare, încît creştinul nu o mai poate plăti, decît vînzîndu-şi averea…)

„Dumnezeu a consimţit să practici cămătăria faţă de un goi şi să nu-i împrumuţi bani, numai dacă consimte să plătească dobîndă – astfel, ca în loc să îl ajuţi, să îi faci pagubă, chiar cînd îţi este trebuincios, însă faţă de un israielit, asemenea procedare nu este permisă.”

„Este permis să împrumuţi, cu camătă, pe un goi pentru că este o faptă plăcută lui Dumnezeu sp iei dobîndă nedreaptă de la un goi.”

„Este permis că înşelaţi pe un goi şi să luaţi camătă de la dînsul; dar dacă vindeţi ceva aproapelui vostru (jidanului) sau dacă cumpăraţi ceva de la ei ( de la jidani), vă este oprit să înşelaţi.”

„Nu înşela pe fratele tău – iar ne-evreii nu sunt fraţii noştri, ci sunt mai rău decît cîinii.”

Cînd un evreu ţine în gheare pe un goi, alţi evrei pot şi ei să-l înşele, pînă ce evreul să-şi piardă toată averea. Într-adevăr, banii unui goi sunt bani fără posesor şi oricine s epoate face stăpîn pe ei.”

„Dacă vreun evreu are, în ţara sa, un proces cu un goi, veţi face astfel ca evreul să cîştige, şi veţi zice ne-evreului: Aşa vrea legea noastră. Iar dacă evreul se găseşte într-o ţarp străină şi dacă legile îi vor fi favorabile, veţi judeca, bineînţeles, în folosul fratelui vostru şi veţi zice goiului: Aşa vrea legea voastră.”

„Precum oamenii domnesc asupra animalelor, aşa şi ovreii trebuie să domnească asupra celorlalte naţii ale pămîntului.”

„Dacă cineva vede un goi aproape să moară – să-l ucidă. Dacă un goi se găseşte lîngă un puţ – să-l azvîrlă înăuntru. Iar dacă este o scară în puţ – s-o tragă afară şi să astupe intrarea puţului zicînd: fac asta pentru ca vitele mele să nu cadă înăuntru.”



Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »