Cahalul jidovesc

Ceva ce nu se învaţă la şcoală

Posts Tagged ‘Cahal’

Cahalul superior

Posted by Ştefan Bolocan pe Octombrie 9, 2010

Nu mai este pentru nimeni o noutate că întotdeuna, evreii au trăit şi trăiesc pe teritoriul altor popoare, fiind bine organizaţi în Comunităţi, guvernate de Cahale, care la rîndul lor respectă legile Talmudului. Aceste comunităţi sunt extrem de legate între ele, şi chiar se reunesc odată pe an într-un Sinod, formînd acel „stat în stat”.

Însă, deasupra acestor simple Cahale, în fiecare state există asociaţii mai misterioase şi puternice, despre care se cunoaşte foarte puţine lucruri (din motive lesne de înţeles).

Asemenea asociaţii sunt Anglo-Jewish-Association din Londra, Israelitiche-Allianz din Viena, Verband der Deutschen Luden din Berlin, etc.

Asemena asociaţii, alături de alte grupări secrete de genul Bnei-Birth (fii alianţei), sunt răspîndite foatre mult în lumea democratică, şi se confundă în idealuri şi metode de acţiuni cu Francmasoeria.

Oficial, cea mai influentă organizaţie evreiească din lume este Alianţa Israelită Universală, formată în 1860 la Paris. Unul din primii ei şefi a fost Cremeieux, cel care anterior fusese şi Suveran, mare maestru al ritului scoţian al Francmasoneriei din Franţa. Alianţa Israelită Universală are conducerea deplină a tuturor Cahalelor din lume.

Însă, adevăratul centru al naţiei evreieşti este învăluit în mister. Această Alianţă datează doar din 1860, însă mai mult ca sigur au existat forme de ascunse de guvernare şi pînă atunci. Altfel nu putem explica excelenta organizare a acestui popor timp de secole, în contextul lipsei unui stat . Acest centru putea fi la Constantinopol, Alexandria sau Roma. În ziua de azi, nu este exclus ca acesta sa fie la Paris, Bruxelles, New York sau Londra.

Vom reproduce mai jos un fragment dintr-un discurs al evreului Cremieux. Acesta, în calitate de conducător al Alianţei Israelite Universale, afirma în 1861:

Alianţa pe care am întermeiat-o nu este nici franţuzească, nici englezească, nici nemţească… ea e jidovească, ea e universală.

Împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămîne jidovi, membri ai „poporului ales”… Naţionalitatea nostră este religia părinţilor noştri, şi nu recunoaştem alta…

Trăim în ţări străine, şi nu ne putem interesa de interesele vremelnice ale acestor ţări, întrucît interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie.

Religia jidovească trebuie să cuprindă într-o zi pămîntul întreg. Catolicismul, duşmanul nostru secular, zdrobit în luptă, e pe cale să îngenunche.

Pe zi ce trece, reţeaua pe care evreii o aruncă asupra pămîntului se va întinde – şi măreţile profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini… Nu e departe timpul în care toate bogăţiile pămîntului vor aparţine numai jidovilor…

O nouă împrăştiere mesianică, un nou Ierusalim, trebuie să se ridice în locul dublei cetăţi a împăraţilor şi a Papilor.”

Sursa: „Arhives israelites”, XV, p. 651, 1861.

„Le juif” de Mousseaux, pagina 226.

Cei care au ochi de citit, vor rămîne „şocaţi” de cele de mai sus, şi îşi vor găsi răspunsul la multe întrebări. Însă acesta este adevărul – cu atît mai mult că este un caz documentat.

Este uşor de observat că Cahalul este o organizaţie de inspiraţie talmudică. El este ridicat pe dogma poporului ales, potrivit căruia evreii nu au voie să se contopească cu alte naţii, ci trebuie să le conducă.

Cahalul reprezintăobscurantismul cel mai orb, el dă îndreptăţeşte dipreţul pentru goimi, şi propagă ura contra populaţiilor nejidoveşti.

Cahalul este organizaţia misterioasă care, sub masca unor simple Comunităţi confesionale, a reuşit să asigure perpetuarea naţiei jidoveşti în decursul secolelor.

El este soluţia problemelor evreieşti (privitoare la antisemitism, mai ales), şi el explică lispa oricărui program de reînoire în sînul iudaismului.

Despre Cahal, Nicolae Paulescu ne spune:

„Cahalul este factorul corupţiei care răstoarnă statul nostru. El este cauza acaparărilor, a trusturilor, a falimentelorcare minează comerţul, îndustria şi agricultura în România. El este organul care rătăceşte opinia publică prin ziarele pe care le subvenţionează. El este agentul provocărilor perfide, a metrialismului şi a ideilor liberaliste sacialiste, anarhiste. El este puterea ocultă a Francamsoneriei.

Acesta e este puterea ocultă evreiascăm împotriva căreia omenirea este dezarmată, pentru că nu o cunoşte.

Într-adevăr, noi nu cunoaştem problema evreiască. Mulţi se grăbesc să se pronunţe în această privinţă, fără ca să cunoască cîtuşi de puţin. Trebuie să ne axăm în primul rînd pe cunoaştere. Atunci cînd se va face lumină asupra acestui fapt,vom putea da verdicte.

Şi chiar dacă evreimea constituie un pericol pentru noi, singura armă pe care o putem avea este cunoaşterea. Cunoscînd dedesupturile acestui sistem misterios, vom şti cum să ne apărăm de el.

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , , , , , , | 2 Comments »

Cahalul elementar

Posted by Ştefan Bolocan pe Iulie 30, 2010

Comunitatea evreiască este guvernată de Cahal, instituţie nu numai religioasă, dar şi politico-economică. Cu alte cuvinte, Cahalul exercită autoritatea naţonală (dominaţia) şi administrează averile asociaţiei (proprietatea).

Cahalul se compune din:

a) un haham sau rabin, care este un fel de preşedinte;

b) o mulţime de slujbaşi, laici, cum s-ar spune: boscherimi, roschimi, tuvimi, icovimi, gaboimi, dainoimi, chebuini. Aceştia sunt aleşi de către „assif” sau Adunarea Comunităţii ovreieşti, care se reuneşte în acest scop, odată pe an, la Paşte.

Dintre aceşti slujbaşi, unii formează un tribunal, „Bet-Din”, chemat să judece confictele care se ivesc printre ovrei., care, sunt astfel scutiţi să alerge la tribunalele creştinilor. Acest tribunal este pus sub autoritatea Cahalului.  De altfel, el este condus de haham, care este şi şeful Cahalului.

De altfel, diferite instituţii ale statului talmudic îşi au reşedinţa în curtea principalei sinagogi:

I. Şcolile talmudice ale Cahalului;

II. Veniturile Cahalului (proprietatea);

III. modul cum Cahalul îşi exercită autoritatea (dominaţia).

Aceste trei aspecte le vor analiza în articolul următor. Acum însă, să vedem ce spun evreii înşişi despre hahami:

„Rabinii nu sunt, ca preoţii sau păstorii comunităţilor creştine, miniştrii necesari ai cultului nostru. Slujba rugăciunilor, în sînul templelor, nu este efectuată prin intermediul lor. Ei nu sunt confidenţii conştiinţei noastre. Puterea lor nu face nimic pentru mîntuirea sufletelor. Funcţiile lor preoţeşti se rezumă la serbarea nunţilor (pe care un simplu laic poate tot aşa de binr s-o îndeplinească), iar atribuţiile lor se limitează la pronunţarea din anvon an unui mic număr de rugăciuni… Diploma de rabin se potriveşte cu toate profesiile… şi astfel numărăm printre noi hahami în barou, hahami în prăvălii şi hahami vînzători în bîlciuri. Rabinii sunt evrei care au o conştiinţă adîndă despre Talmud… dar ei nu posedă elementele unei ştiinţe utile şi, cei mai mulţi, nu ştiu nici întrebuinţarea limbii naţionale. Alipirea lor fanatică la nişte practici absurde, pe care timpul şi raţiunea le-au lepădat, este un titlu la consideraţia lor reciprocă şi la veneraţia ortodocşilor.

Îngîmfarea lor este tot atît de excesivă cît le este de adîncă ignoranţa. Dacă invoci luminile lor religioase, ei opun ministerele, dacă îi grăbeşti, ei strigă că eşti contra religiei, dacă stăruieşt, se supără. Ei au fatuitatea puterii şi voinţa intoleranţei.

(Evreul Singer, „Des consistoires en France”, Paris 1820. )

În ceea ce priveşte slujbele lor spirituale, rabinii sunt slabi şi nuli. Cît timp israeliţii vor avea, ca interpreţii religiei, nişte tăbăcari, nişte zarafi, nişte negustori ambulanţi, şi chiar nişte cămătari – căci mulţi dintre ei îndeplinec aceste noble şi liberale profesii – nu se vor găsi niciodată la înălţimea epocii.

(A. Cerfbeer de Medelsheim, „Les juifs, leur histoire, leurs acteurs”).

Trebuie să rectific greşeala, atît de comună printre persoanele străine de cultul jidovesc – că rabinii sunt preoţii evreilor. Aceşti oameni nu au decît conducerea conştiinţei celor care vor să se adreseze lor, în cazuri grave: de pildă cînd nenorocirea a vrut ca o lingură destinată pentru post, să cadă într-un vas care serveşte la gras, sau cînd dn greşeală a atins mucul unei lumînări în sfînta zi a Sîmbetei.

(Drach, „Lettre d un rabin converti”, Paris, 1825)



Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Cahalul după Iacob Brafmann

Posted by Ştefan Bolocan pe Iulie 13, 2010

Iată cum se exprima asupra aceluiaşi subiect un alt ovrei, convertit la creştinism, Iacob Brafmann – care a expus o carte bine documentată asupra Cahalului şi a Iudaismului în Rusia.

Brafmann expune mai întîi istoria existenţe jidovilor şi a organizaţiei lor sociale, din timpuri foarte îndepărtate. El demonstrează că această organizaţie s-a perpetuat sub nume diferite, dar mai ales sub acela de Cahal în sînul societăţii antice greceşti şi romane.

După căderea Ierusalimului sub Titus, guvernămîntul evreiesc, sau Sinedrion, s-a ascuns sub numele de „Şcoală”. Însă organizaţia se păstra aşa cum era, chiar şi sub fodatorul imperiului mahomedan, care, venit din Arabia, s-a stabilit în principalele centre ale vieţilor ervreilor împrăştiaţi, adică în Babilon şi în Persia.

În acest timp, organizaţia statului jidovesc a luat forma următoare: poporul era reprezentat politiceşte, în persoana unui prinţ suveran, „Roch-Galuta”, care rezida în Bagdad… Acest şef suprem era ajutat de un fel d eparlament jidovesc, care corespundea Sinodului jidovesc de azi şi ale cărei hotărîri erau fără de apel. Mai mult, în această provincie şi în fiece oraş exista un Cahal, condus de rabini şi un „Bet-Din”, sau tribunal local.

„De atunci, evreii au păstrat pretutindeni, în timpul Evului Mediu, aceeaşi organizaţie. ”

„Cînd au fost goniţi din Spania, din Franţa, din Germania… jidovii au căutat refugiu în Turci şi în Polonia, şi au venit acolo cu Cahalele lor, constiuite ca sub dominaţia arabilor.”

Dar, o asemenea afirmaţie a naţiei jidoveşti, aduse mai tîrziu serioase dificultăţi. Şi, într-adevăr, dieta poloneză din 1788 îşi propuse să desfiinţeze Cahalele – dar această încercare nu a izbutit.

Cu trecerea unei părţi a Poloniei sub dominaţia Rusiei, oamenii de stat ai acestei împărăţii s-au îngrijorat şi ei de Cahalul iudeilor.

În acest sens, rusul Derjavin, însărcinat de guvernul rusesc să studieze chestiunea şi să fie reprezentantul său în comisia stabilită să rezolve problema jidanească:

„Evreii posedă Cahale… care există din vechime şi guvernează în mod arbitrar poporul, regulînd şi confirmînd toate afacerile, atît religioase cît şi civile… Aceste Cahale sunt foarte bogate şi au o putere mare asupra naţiei jidoveşti. ”

Dar Rusia – ca şi celelalte ţări locuite de evrei, din Persia pînă în Polonia – au îngăduit mai întîi Cahalele, ca fiind o instituţie de care să se poatî servi ca să strînă impozitele israeliţilor pentru guvern. Ea a încercat, în cele din urmă, să-l suprime definitiv în 1844, cînd a înţeles pericolul ce rezulta, pentru dînsa din existenţa acestui Stat jidovesc în propriul său Stat.

Iată, de altfel, textul legii care desfiinţa Cahelele din Rusia: „Nici o lege, după care ovreii să poată să se guverneze în particular, nu trebuie să existe – şi de aceea, toate Cahalele şi ce depinde de Cahale, sunt definitiv suprimate.”

„Dar, această lege straşnică a fost şi ea nimicită de preocupările guvernului rusesc de a încasa impozitele – astfel că, în acest moment, ovreii au dreptul mai mult ca niciodată să strige: „Cahalul a murit! Trăiască Cahalul!” (Iacob Brafmann).

În Polonia, prin decretul lui Sigidmund I dat în 1506, Mihel din Brest-Litovsk a fost numit „şef al tuturor ovreilor din Polonia, cu deplină putere asupra vieţii lor şi u drept ereditar asupra acestui titlu.” Un al reprezentant al ovreilor din toată Polonia a fost confirmat în 1549 de Sigismund August. Acelaşi rege în 1571 a sancţionat dreptul reprezentantului ovreilor să pedepsească cu moarte pe cei care calcă legea, iar îndeplinirea acestui decret a fost încredinţată agenţilor regali şi celorlalte autorităţi poloneze.

Vom reda şi alte două citate:

„Ovreii în Polonia constituiau un stat în stat în toată puterea cuvîntului. Sinodul lor general, ce se reunea de două ori pe an, era un adevărat parlament care făcea legile şi ale cărui hotărîri nu erau supuse la nici o instanţă de apel superioară. Fiecare comunitate avea colegiile sale de judecători (Bet-Din), compuse dintr-un rabin şi doi asistenţim înaintea cărora trebuia să fie depusă orice plîngere şi care judecau după legile talmudice rabinice” (H. Graetz, profesor la Universitatea din Breslau).

„Cartea evreiului convertit Iacob Brafmann, din Vilna, ne procură cea mai interesantă privire asupra condiţiilor de existenţă ale jidovilor din Orient. El tratează despre Cahal, care este organizaţia naţiei jidoveşti şi descie viaţa comunităţilor iudaice – cum au fost şi cum sunt la acest moment – rezemînt aceste afirmaţii pe documente.” (Richrad Andree).

Prin, urmare:

1. Cahalul este guvernul naţional, bine organizat, al societăţii ovreieşti.

2. Cahalul există şi azi, în fiecare comunitate ovreiască.

3. În Cahal chiar se pedepsea cu moartea, o practică ulterior criticată de evreii, atunci cînd au avut nevoie de „democraţie.”

La aceste concluzii, N. Paulescu ne mai adaugă cîteva:

– Cahalul există şi la noi, în România, unde este numit Administraţia Comunităţi ovreieşti.

– Altădată, el era cunoscut sub numele chiar de Cahal. Astfel, în anumite documente oficiale ale Moldovei, pe la începutul ultimului veac, se găseşte cuvîntul Cahal, care indică, fie comunităţile evreieşti, fie pe reprezentanţii jidovilor. Aşa de exemplu, în o anaforă din 1850, citim: „Ovreii au, ca garanţie, Cahalul naţiei lor.”

Posted in Uncategorized | Etichetat: , , , | 1 Comment »